Călătoria inventării bateriilor reîncărcabile litiu-ion este plină de provocări științifice și descoperiri tehnologice. Prima baterie reîncărcabilă litiu-ion a apărut în 1972, dezvoltată cu succes de omul de știință american Stanley Whittingham la Exxon.
Această baterie a folosit disulfură de titan ca catod, litiu metalic ca anod și a folosit electroliți lichizi, permițând intercalarea și deintercalarea ionilor de litiu, realizând astfel funcțiile de încărcare și descărcare ale bateriei. Cu toate acestea, limitată de constrângerile tehnologice din acel moment și de cerințele neclare ale pieței, această baterie nu a reușit să obțină o acceptare largă. Ulterior, oamenii de știință din întreaga lume s-au adâncit în cercetarea tehnologiei bateriilor reîncărcabile litiu-ion. În special, omul de știință britanic John B. Goodenough a făcut o descoperire semnificativă la începutul anilor 1980 prin dezvoltarea unei baterii cu oxid de litiu cobalt ca material catod, îmbunătățind semnificativ tensiunea și performanța bateriei. Pe această bază, omul de știință japonez Akira Yoshino a îmbunătățit în continuare stabilitatea și siguranța bateriei prin înlocuirea materialului anodului cu materiale pe bază de carbon derivate din cocs de petrol.
În cele din urmă, Sony Corporation a promovat comercializarea bateriilor reîncărcabile litiu-ion în 1991, care au fost ulterior adoptate pe scară largă în dispozitivele electronice portabile, cum ar fi camerele video și telefoanele mobile, revoluționând stilul de viață al oamenilor. Se poate afirma că inventarea bateriilor reîncărcabile litiu-ion este o dovadă a eforturilor de colaborare ale oamenilor de știință din mai multe națiuni.